Al patrulea transfer al lui Mouriho la United? Spaniolii anunță că s-a ajuns la un acord: va fi cea mai scumpă „repatriere” din istorie

Al patrulea transfer al lui Mouriho la United? Spaniolii anunță că s-a ajuns la un acord: va fi cea mai scumpă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jose Mourinho este la un pas de a realiza transferul cu numărul 4 la Manchester United. După ce i-a adus pe Bailly, Mkhitaryan și Ibrahimovic, „Diavolii” au ajuns la un acord și pentru achiziția lui Paul Pogba.

Potrivit celor de la AS, United s-a înțeles cu jucătorul și cu agentul acestuia și mai rămâne și ca Juventus să accepte suma de transfer. Astfel, Pogba va avea un salariu anual de 13,5 milioane de euro, sumă pe care francezul a acceptat-o.

Oferta pentru Juventus este 120 de milioane de euro, iar în cursul săptămânii următoare oficialii lui Manchester vor merge la Torino pentru a discuta cu italienii. La această sumă se mai adaugă alte 25 de milioane de euro, comisionul pentru agentul jucătorului.

Pogba s-a mai aflat în lotul lui United în perioada 2009-2011, însă i s-au oferit puține șanse de a juca. A evoluat în doar 7 meciuri pentru englezi înainte de a fi cumpărat de Juventus.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×